Erasmus+ și noile perspective profesionale ale celor competitivi

Câștigătorii burselor Erasmus+ beneficiază de mobilități academice utile în formarea lor profesională. După un semestru de studii la Facultatea de Litere, Arte, Științe și Istorie din cadrul Universității Valenciennes et du Hainaut-Cambrésis din regiunea de nord a Franței, Constantin Dascăl, student în anul III, la Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism, are certitudinea că își va găsi ușor un loc de muncă, la o companie franceză și chiar engleză, oricând va avea nevoie de job. A studiat doar în franceză, beneficiind de cursuri de perfecționare a acestei limbi - de opt ore pe săptămână, fapt ce i-a permis să își dezvolte abilitățile lingvistice și cele de comunicare.

Despre experiența de studii la Universitatea Valenciennes et du Hainaut-Cambrésis

”Nord-Pas de Calais e o regiune caracterizată printr-un accent franțuzesc specific - chti. Valenciennes este un orășel studențesc, cu o populație de circa 100.000 de locuitori, dintre care în jur de 10.000 sunt studenți, cu o contribuție importantă în dezvoltarea economică în regiune. Am cunoscut profesori deosebiți, care mi-au devenit prieteni. Spre exemplu, dl. A. Peyrat, un dascăl tânăr din Paris, care ne-a vorbit în română și rusă. A fost impresionant, în contextul în care mulți francezi nici nu au auzit de Republica Moldova. Domnia sa ne-a predat o disciplină privind analiza documentelor istorice.

O altă materie extrem de interesantă a fost - Administrarea teritoriilor în Franța, cu dl. F. Schmitt. Acest curs mi-a permis să înteleg repartiția responsabilitaților în organile administrative din țara lui Macron, de asemenea, să-i cunosc geografia, localitățile etc. Am avut ocazia să colaborăm cu un profesor foarte tânăr - David Leroy, masterand la aceeași facultate, care ne-a predat franceza. La doar 25 de ani, domnia sa a reușit să mă ajute să-mi consolidez cunoștințele gramaticale, dar să am și o pronunție corectă. A devenit un prieten pentru mine, cu care am discutat politică și literatură, fiind surprins să aflu că îi citește pe Emil Cioran și Mircea Eliade”, povestește Constantin Dascăl.

Companiile franceze, deschise celor bine pregătiți

Alte avantaje importante, menționate de studentul ULIM și bursierul Erasmus+ sunt excursiile, care l-au ajutat să descopere noi culturi și să devină amici pe viață cu studenți din diferite colțuri ale lumii. ”Căt privește sistemul educațional de acolo, acesta  nu este perfect, dsigur, însă Statul  Francez oferă studenților multe facilități, precum sportul gratuit, posibilitatea de-a activa în cadrul mediului academic și de a căstiga bani, șansa de a obține diplome universitare bine cotate în țările UE, dar și oriunde în lume. Un inconvenient este numărul  mare de examene organizate pe zi în sesiuni – de maximum trei”, susține Constantin Dascăl.

În prezent, tânărul își elaborează CV-ul, prin aplicarea la multe programe de voluntariat, derulate de Ambasada SUA din Chișinău. După susținerea tezei de licență, Constantin Dascălu va începe să activeze într-o companie franceză din Republica Moldova. ”Recomand tuturor studenților să aplice pentru bursele Erasmus+, care îți schimbă viața esențial spre dezvoltare profesională continuă, ce te ajută să fii competitiv. În afara studiilor și conferințelor, cu Erasmus+ ai parte și de multă distracție și amintiri de neuitat”, afirmă Constantin Dascăl.

Angelina Olaru, Serviciul de Marketing și Comunicare, ULIM


16.05.2017